Suntem tot mai ocupaţi, mâncăm pe fugă, de cele mai multe ori doar seara. Când avem câteva minute libere, înfulecăm o mâncare gătită rapid într-o pauză de zece minute, de cele mai multe ori fără să ne ridicăm de la birou. Nu avem timp să mâncăm corect, nu ne permitem să plecăm mai bine de o oră de la serviciu și să luăm prânzul într-un restaurant, nu într-un fast food. Twelve a spus, însă, NU tuturor acestor scuze și a venit cu o abortare pe cât de diferită, pe atât de sănătoasă.
Și cine știe cel mai bine obiceiurile de mâncat ale oamenilor care lucreză în clădiri de birouri decât cineva care a muncit, la rândul ei, în branșa corporatiilor? După 12 ani de corporație, Alina Muntean, fondatoarea restaurantului de pe strada Constanța, a decis că e timpul să facă o schimbare atât pentru ea, cât și pentru cei care s-au săturat de combinația carne-cartofi la masa de amiază:
“Când mănânci atât de des pe fugă, când mănânci prost de cele mai multe ori sau nu mănânci deloc, că nu ai timp, e timpul să faci o pauză și mai ales o schimbare. Așa am decis să deschidem restaurantul Twelve și să ne îndreptăm către zona office, să le oferim oamenilor care lucrează în birouri mâncare proaspătă și corectă din toate punctele de vedere”.
Twelve e restaurantul în care aprovizionarea se face în fiecare zi și meniul se schimbă cu aceeași frecvență. E alternativa sănătoasă pentru cele mai importante mese ale zilei și surpriza fiecărui prânz. Meniurile zilnice includ două oferte de specialități care-i satisfac până și pe cei mai pretențioși dintre gurmanzi. E bucătăria pe care stă scris mare “diversitate” și nu se găsește în niciun restaurant ce oferă “meniul zilei”. Astfel, fiecare zi vine cu două variante de meniu care cuprind supă și felul doi.
“Bucătarii noștri au idei inedite, iar eu am fost de acord să încercăm și din bucătăriile lumii, nu doar cea autohtonă. Astfel, o variantă e de meniu internațional, iar cealaltă de meniu autohton. Într-o săptămână avem influențe mexicane, italiene, spaniole, în altă săptămână mergem pe specialități indiene sau asiatice; folosim condimente din toată lumea. Oamenii nu erau obișnuiți cu genul acesta de mâncare la început, dar am primit feedback pozitiv și lumea a fost foarte încântată de ideea de a experimenta gusturi noi”, mai spune Alina.
Twelve e restaurantul în care poți experimenta bucatăriile lumii la doi pași de birou și care te îmbie cu mâcare gustoasă, dar mai ales sănătoasă. Iar de la 1 octombrie, de când și-a deschis bucătăria pentru toți cei care își acordă câteva clipe de răgaz pentru a savura o mâncare bună, a devenit alternativa sănătoasă pentru masa de prânz a tuturor celor care vor să mănânce în fiecare zi altceva.
A oamenilor care știu cât de important e să mănânci bine în fiecare zi.